Paris! Paris!

Ce pot eu să spun despre Paris ce nu s-a spus deja? Cântece, poezii, filme, toate preamăresc această citadelă a iubirii, acest oraş al îndrăgostiţilor, veşnic viu, veşnic strălucitor şi veşnic magnet de turişti. Nu am foarte multe informaţii extraordinare să vă dau, nici nu o să descoperiţi acum ceva nemaipomenit despre Paris. Doar vechile clişee: Turnul Eiffel, Notre Dame, Sacré Coeur, Musee d’Orsay, Muzeul Luvru… Hei, or fi ele clişee, dar se cer văzute şi admirate. Deci misiunea mea este să vă spun ce trebuie să vizitaţi şi cum. Aşa că fiţi atenţi. Întâi de toate, trebuie să fiţi în Paris pentru a-l vizita. Cu avionul este foarte confortabil, deşi destul de piperat. Dar dacă sunteţi grăbiţi să vizitaţi cât mai mult şi aveţi şI portofelul mai gros, e cea mai bună soluţie. Majoritatea zborurilor internaţionale aterizează pe aeroportul Charles de Gaulle, cel mai mare aeroport al Parisului de altfel. Trebuie însă să ţineţi minte că aeroportul este foarte mare şi destul de aglomerat, aşa că alegeţi un zbor care să vă permită un transfer comod spre un alt mijloc de transport care să vă ducă în oraş. Parisul se află la doar o oră şi jumătate de aeroport. Puteţi lua de aici trenul sau autobuzul. Aveţi grijă cu trenul. Vă trebuie biletul şi ca să urcaţi, dar şi ca să coborâţi din el. Aşa că nu fiţi Goe. De asemenea, nu există o gară centrală în Paris, aşa că asiguraţi-vă că trenul pe care îl luaţi duce la gara situată cel mai aproape de hotelul dumneavoastră. Apropo de hotel, în Paris veţi găsi tot felul de hoteluri, de la cele foarte ieftine, la cele foarte scumpe. Eu vă recomand să le alegeţi pe cele de 3 sau 4 stele, nu foarte aproape de centru, dar în apropierea unei staţii de metrou. Aşa nu vă va ajunge nici prea scump şi veţi avea şi transportul la îndemână pentru a putea începe să vizitaţi. Citeste mai mult pe Presa de turism.

Fotografii surprinzatoare: Deasupra haului, la Marea Meteora

Grecia. Marea Meteora.

Turistii urca si coboara, grupuri-grupuri, scarile sapate in piatra. Fata in fata cu stanca pe care sta cocotata manastirea greceasca, in parcare, zeci de autobuze ii asteapta sa se (re)imbarce. Nicaieri in traseul lor, nici macar in manastire, turistii nu se vor intalni insa cu monahii. Calugarii prefera inca sa ajung in lacasul lor pe calea… vazduhului, ca in urma cu 50 de ani, pe cand inca nu se sapasera scarile si tunelele in piatra, pentru a inlesni intrarea in Megalo-Meteora. Citeste mai mult pe Vacantierul.

Locuri ocrotite de ape si soare: Manastirea Sfanta Elena de la Mare

“Dumnezeul marilor si al oceanelor” a suflat har asupra promontoriului dintre cer si mare. Asa a aparut, nu dupa multa truda, manastirea asezata nefiresc pe un petic de pamant ce se pravaleste amenintator in valurile marii. Dupa ce treci de statiunea Costinesti si de calea ferata, drumul spre manastire coteste spre dreapta si merge tot inainte, cale de cativa kilometri. Drumul e proaspat pietruit, iar in lumina soarelui straluceste usor, contrastand cu goliciunea peisajului inconjurator. Nici urma de copaci sau vegetatie bogata. Doar plante micute si multi scaieti. Un loc in care viata se straduieste din greu sa nu se franga. Intrarea in curtea manastirii este strajuita de teii plantati acum cativa ani de prima maica stareta a locasului. Dar o data ce treci pragul portii, iti dai seama de ce Dumnezeu nu s-a sfiit sa se dezvaluie pe sine in aceste locuri. Bisericuta, neasemuit de alba, se inalta dreapta spre cer, in timp ce in zare totul e senin. Nu mai exista cer sau mare. Doar credinta. Dumnezeu salasluieste in fiecare piatra, in fiecare caramida si in fiecare culoare asternuta pe peretii bisericii. Si restul e tacere. Tacere si pace in suflete. Impacare cu tot ceea ce a fost sa fie si va fi. Sfintita in 1996, Manastirea “Sfanta Elena de la Mare” este si astazi o dovada vie a visului ce se implineste in rugaciune. “Cat iti ingaduie Dumnezeu, atata este”, spun oamenii de prin aceste locuri. Iar Dumnezeu a ingaduit pana acum multe, semn ca cele patru maicute, truditoare intru slava Domnului, au reusit cumva sa se faca pretuite de catre Dumnezeu. Citeste mai mult pe Vacantierul.

Pisa – uluitorul “Torre Pendente”

Campo dei Miracoli. Asa numesc italienii inima orasului Pisa, locul care gazduieste celebrul “Torre pendente di Pisa” (Turnul din Pisa). Imaginea ce ti se deschide in fata ochilor, de indata ce ai coborat din autobuzul turistic, este intr-adevar minunata. Un spatiu larg deschis, in bataia soarelui, unde nu stii spre ce sa te uiti mai intai. Turnul din Pisa sau Catedrala incalzita de luciul marmurei albe? Dar mai intai trebuie sa razbati printre sutele, poate chiar miile de turisti, care dau buzna in fiecare zi, facand fotografii in nestire turnului-vedeta. Ce s-ar fi intamplat insa daca pamantul pe care s-a cladit ar fi fost ferm si nu asa de “delasator” in fata greutatii? Probabil ca nimeni nu s-ar mai fi simtit infiorat de miracolul destul de precar al echilibrului. Citeste mai mult pe Vacantierul.

CĂLĂTORII INIŢIATICE: PERGAM

Medicina, textele înţelepţilor şi Zeus aduc gloria anticei cetăţi a Pergamului (Pergamon), ale cărei ruine le poate vizita călătorul prin Turcia, dacă se abate la o sută de kilometri de Izmir. Pergamul a fost un important centru comercial în regiunea Mysiană încă din Antichitate. Devenit capitală a unui înfloritor regat, între 282-133 î.H., oraşul a fost astfel botezat după legendarul rege Pergamos. O legendă spune că, ucigându-l pe regele din Teutrania, Pergamos a pus mâna pe oraş şi l-a denumit după sine. Conform unei alte legende, Gyrnos, regale Teutraniei, l-ar fi rugat pe Pergamos să îl ajute în timpul unei bătălii pentru ca apoi, după victorie, să fie construite două oraşe, unul numit Pergamon, iar altul Gyrneion. Pergamon a fost pentru prima oară menţionat în documentele scrise în secolul IV î.H..Palate, temple şi teatre au fost construite în cetate când aceasta a devenit capitală şi a fost înconjurată de pereţi şi turnuri de apărare. După ce a fost anexat Imperiului Roman, Pergamul a rămas multă vreme unul dintre cele mai importante oraşe din Anatolia de Vest. Pergam, oraş-stat independent încă din anul 282 î.H., şi-a menţinut importanţa ca centru politic, cultural şi comercial timp de 150 de ani. Pentru că legenda spune Alexandru cel Mare şi-a ascuns comoara în cetatea Pergamon, aceasta a fost vizată de foarte mulţi inamici, cucerirea ei preocupând de-a lungul secolelor mulţi regi şi conducători de oşti. Oraşul a fost de asemenea şi un important centru otoman, în epoca medievală. Carl Humann, un inginer german care lucra la instalaţii feroviare în Anatolia de Vest, în anii 1870, a descoperit ruinele oraşului antic. Apoi, în 1878, au început lucrările de cercetare arheologică. Escavaţiile şi restaurarea au loc şi astăzi. S-a descoperit, astfel, un centru de sănătate din perioada antică, Asclepion, situat la sud-vest de Pergamon, Templul lui Serapis, care datează din secolul II d.H.. Multe dintre vestigiile descoperite au fost însă luate din situl arheologic şi duse la Berlin, unde astăzi există un magnific muzeul al Pergamului. Faimosul altar al lui Zeus, care fusese iniţial situat pe Acropolele din Pergam, a fost dus în Germania şi este în prezent expus în acest muzeu. Citeste mai mult pe Presa de turism.

Calatorii intiatice: Florenta

Indiferent din orice colt al lumii ai veni, Florenta te va incanta in cele din urma. Poate nu de la inceput, caci este precum vinul. Devine cu atat mai pretioasa cu cat trece timpul. Mai intai te nauceste. Te vrajeste cu atatea frumuseti si lucruri rare, incat uiti sa reactionezi. Dar dupa cateva zile, atunci cand impresiile incep sa se aseze in matca lor, le dai dreptate celor care spun despre Florenta ca este una dintre minunile lumii. Si intr-adevar te cucereste, din cap pana in picioare, cum spunea cineva, pentru totdeauna. Asa se face ca o vei vizita ani la randul fara sa te saturi. Devine o parte din tine.Calatoria initiatica in Florenta trebuie s-o incepi trecand raul Arno, raul care a dat nastere Florentei in anul 59 i.Hr. Este un “rau viu”, un rau a carui matca nu a fost regularizata. Asa ca, din loc in loc, se vad ochiuri de verdeata si mal, incat daca nu ai vedea aglomeratia din jurul tau, ti-ai putea inchipui cu usurinta ca esti in Evul Mediu. Trecand Ponte Vecchio (podul care i-a gazduit mereu pe negustorii aurari), ajungi in piata care-ti dezvaluie in fata ochilor unul dintre simbolurile orasului Florenta: Baptisterium si a sa “Poarta a Raiului”. Citeste mai mult pe Vacantierul.

Fantana calatorului…

De ghizdul fantanii de la poarta sta sprijinit cerul. “Fantana asta”, imi spunea bunicul, cu vocea indulcita de lumina lunii, “e axul lumii. Nu, draga mea, nu-i nici o saga! Uita-te, tu, numai cum rasar in ea stelele. Si uita-te si-n cer, sa vezi cum ii fac rotocoale-rotocoale apele, de-ai zice ca abia ce-am aruncat cu piatra in dansa…” Ii urmam vorbele si priveam apa – cu un firicel de teama innodandu-mi sufletul – cu trupul usor aplecat peste ghizdurile fantanii. Ma trageam apoi departe de adancul racoros si imi afundam privirea in inaltimi… Si-n ceruri se roteau cercuri de apa ori poate erau cercurile de stele ale Caii Lactee… Acolo, la fantana de langa poarta, din care beau apa toti trecatorii, am ascultat intaiele povesti. Si-n povesti fantanile erau odihnitoare, salvatoare, intelepte. Fata lor reflecta adevarurile de care nu te puteai ascunde si din miezul lor izvorau miracole. Sunetul lantului care aducea la lumina ciutura cu povesti era, pentru mine, asemeni unui cantec de leagan. “Apa poate fi buna si pentru suflete”, spunea bunicul in timp ce-mi intindea o ulcica plina cu apa abia scoasa din fantana… Citeste mai mult pe Vacantierul.

Ada Kaleh: fructe dintr-un paradis pierdut

Daca urcati scarile metroului din statia Titan si masurati la pas cateva strazi ce se pierd inspre plamanul verde al parcului de cartier e imposibil sa nu zariti acei smochini ca o oaza exotica intr-un peisaj cu blocuri din anii ’70. Desi frunzele lor patate nu mai ascund de mult fructe zemoase, iar trunchiurile au imbracat hainuta de postav pentru iarna, oamenii ii recunosc de la distanta. Primul gand a fost sa stiu cine i-a plantat si are grija de ei; prima revelatie: sa-l descopar pe botanistul amator, Gheorghe Bob, un pensionar mutat la Bucuresti in 1968 tocmai din insula Ada- Kaleh. Gheorghe Bob a trait pe un teritoriu lung de vreun kilometru si lat de jumatate. O insula asa de mica, incat Jules Verne i-ar fi putut pune elice! Ada- Kaleh a fost inundata in 1970 pentru a face loc acumularii de la Portile de Fier. Dar inainte de scufundare? Ce-a fost? Gheorghe Bob se asaza in dreptul ferestrei apartamentului sau de la etajul I si incepe sa ne povesteasca: “Aveam 6 ani cand, prin 1949, am vazut, pe Ada-Kaleh, pentru prima data, smochinii; asta era in curtea unui turc pe nume Hairi Nuri. Tot ce vezi cu ochi de copil ramane. In casa locuiau trei familii: noi, Omer Hairi si preotul ortodox roman..." Citeste mai mult pe Vacantierul.

PHOCAEA, CETATEA IONIENILOR

Cocoşul şi foca mediteraneană sunt simbolurile oraşului Foça, la care se făcea referire şi în legendele lui Homer. Foça, port şi aşezare de coastă, se numea în timpurile străvechi Phocaea. În vremea lui Alexandru cel Mare, cetetea se afla sub stăpânirea perşilor. A fost capturată de genovezi în secolul al XIII-lea şi apoi de către otomani, în 1455, în timpul sultanului Mahomed Cuceritorul.Artefactele arheologice descoperite aici arată că istoria aşezării datează încă din anul 2000 î.Hr. Popoarele care fugeau din calea migraţiilor egeene şi a ocupaţiilor dorice s-au stabilit în vestul Anatoliei, între aceştia şi ionienii, care s-au stabilit în Foça. În secolul al XI-lea î.Hr., ei au construit un zid de apărare în jurul oraşului. Conform lui Homer, oamenii din erau buni navigatori, ei făceau cele mai lungi călătorii pe mare, ajungând chiar până la Marea Adriatică, în Etruria (pe coastele Italiei de azi) şi Iberia (pe coastele Spaniei de azi). Fiind unul dintre cele 12 oraşe ioniene, a stabilit relaţii comerciale cu cetăţile Naucratis din Egipt. Au format alianţe militare cu Miletul, au contribuit la formarea cetăţilor antice Lampsakos (Lapseki) din strâmtoarea Dardanele şi Amisos (Samsun) pe coasta Mării Negre. Ionienii din Foça au fondat şi colonii, în perioada 600 î.Hr., printre care cele mai importante numărându-se Massalia – actualul Marseille, Franţa -, Alalia, pe insula Corsica, şi Methymna, în Mytilene (insula Lesbos). În secolul VII î.Hr., Phocaea se bucura de o importanţă şi influenţă aparte, fiind unul dintre oraşele de pe “Drumul Regelui”. Acesta începea din oraşul Susa (Iranul de astăzi), trecea prin Sardes şi ajungea în Phocaea, după ce trecea prin cetatea Efesului. Herodot, supranumit şi “părintele istoriei”, descria Phocaea, care se dezvoltase substanţial după secolul VII î.Hr., ca fiind o cetate care progresează mult în comerţul pe mare, transportând oameni şi mărfuri de-a lungul şi de-a latul Mediteranei, pe nave cu 50 de vâslaşi, capabile să ducă 500 de persoane. Phocaea a fost şi primul oraş din Ionia care a bătut monede imprimate. Acestea îi ilustrau pe Zeus, Hera, Hercule şi Hermes, pe o faţă, iar pe revers erau imprimate creaturi mitologice cu cap de vultur sau de cal, precum şi grifoni. Astăzi, un orăşel patriarhal, situat nu departe de Izmir (vechea Smyrna) şi suficient de aproape pentru a permite o “expediţie” din partea turiştilor aflaţi în vacanţă în marile staţiuni egeene, precum Kuşadasi, Marmaris sau chiar Fethye, Foça posedă numeroase monumente istorice şi arhitecturale ce merită a fi văzute. Unele dintre acestea sunt rămăşiţe ale prosperei cetăţi ioniene. Altele povestesc despre perioada stăpânirilor persane, bizantine, selgiucide, genoveze sau otomane. Printre atracţiile turistice din Foça se numără: Stâncile Sirenei, Baia Satanei, un mormânt persan (situat la 7 km de Foça, pe autostrada Izmir, sculptat dintr-un singur bloc de piatră), Castelul Celor Cinci porţi (genovez), un castel din perioada otomană, Moscheea Fatih, Moscheea Kayalar, Moscheea Kafiz Süleyman şi cimitirul otoman. Se pot vedeza caracteristici ale arhitecturii egeene chiar şi la unele clădiri ale oraşului. Citeste mai mult pe Presa de turism.

Un lunch in Nepal

Rar am cunoscut o persoana ca prof. dr. Ovidiu Bojor! Octogenar – varsta la care multi semeni nu mai concureaza cu timpul, de o simplitate cuceritoare si un bun-simt mostenite din Maramuresul bunicilor sai, omul acesta aduce cu sine experienta anilor petrecuti la poalele Himalayei. Expert al Natiunilor Unite pentru programele de dezvoltare industriala, doctorul-farmacist a participat la numeroase misiuni in Asia (India, Tibet, Nepal), de unde s-a intors cu o descoperire ce-ar fi putut sa-i aduca Premiul Nobel. Despre ce este vorba? In cursul expeditiilor, el a observat ca in zonele de munte oamenii nu sufera de diabet. Urmarindu-le alimentatia curenta, a remarcat consumul de castravete asiatic, un soi amar, dupa care simteau imediat nevoia de zahar. Astfel, Ovidiu Bojor a descoperit insulina vegetala, extrasa din castravetele amar! Recuperare meritorie pentru memoria inaintasului sau, inventatorul insulinei sintetice, Nicolae Paulescu, cel care a pierdut Premiul Nobel dintr-o eroare birocratica. Insulina vegetala, sub forma medicamentului denumit INSUVEG, a devenit un panaceu pentru milioane de bolnavi carora Ovidiu Bojor le scrie, astazi, despre cum sa manance pentru a trai pana la adanci batraneti. In ultima sa carte, intitulata “Pledoarie pentru viata lunga”, citim despre cele sapte elemente care prelungesc existenta. Primul este alimentatia. Profesorul Ovidiu Bojor a descoperit insulina vegetala studiind alimentatia traditionala nepaleza. Citeste mai mult in articolul Un lunch in Nepal, cu prof. dr. Ovidiu Bojor, pe Vacantierul.