tag:blogger.com,1999:blog-47135183425087761942023-11-15T23:42:42.403-08:00Popasuri monahaleUnknownnoreply@blogger.comBlogger36125tag:blogger.com,1999:blog-4713518342508776194.post-26604587641106141582013-09-28T11:52:00.001-07:002013-09-28T12:44:04.704-07:00Reteta preutesei<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjR5CDytOwoiyo-ETt0PijVBzpnmchsKvjkdg5TUgpZnsr8f3gtku7fRJZTtutN_vzXVAUF9y7ce94295rCsONLAOzEsZYxsqvz0CDXhlvw0RXuRTdD4HCwLr5YEy5DiAij81butT0nMiVG/s1600/peste2.JPG" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="168" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjR5CDytOwoiyo-ETt0PijVBzpnmchsKvjkdg5TUgpZnsr8f3gtku7fRJZTtutN_vzXVAUF9y7ce94295rCsONLAOzEsZYxsqvz0CDXhlvw0RXuRTdD4HCwLr5YEy5DiAij81butT0nMiVG/s400/peste2.JPG" width="400" /></a></div>
<span style="background-color: white; font-family: Arial, Verdana, sans-serif; font-size: 12px;">"Preuteasa" parintelui Ignatie a fost dintotdeauna femeie vrednica. Tinea casa </span><span style="background-color: white; font-family: Arial, Verdana, sans-serif; font-size: 12px;">cu mana de fier, cuhnia, pe cei cinci prunci "daruiti de Domnul", parohia intreaga <a href="http://www.albumliterargastronomic.blogspot.com/" target="_blank">si</a> pe... "taica popa".</span><br />
<br />
<span style="background-color: white; font-family: Arial, Verdana, sans-serif; font-size: 12px;">Unii spun ca pana si protopopul "se cam temea" de rigorile <a href="http://www.travelsfera.wordpress.com/" target="_blank">ei</a>, cand venea in inspectie <a href="http://www.turistinaustria.wordpress.com/" target="_blank">la</a> parohie si coana Minodora <a href="http://www.pictopoeme.blogspot.com/" target="_blank">il</a> poftea la masa. Se temea, dar s-ar fi lasat tot mai des invitat, mai ales cand preuteasa gatea mancare <a href="http://www.romania-culinara.blogspot.com/" target="_blank">de</a> peste. Iar daca din intamplare mancarea aceea era "salau in aspic", atunci se ruga sa fie din belsug <a href="http://www.vacantierul.ro/" target="_blank">la</a> masa, ca tare mai era gustos <a href="http://www.ingeritacuti.blogspot.com/" target="_blank">si</a> imbietor! Si <a href="http://www.reteta-de-suflet.blogspot.com/" target="_blank">ce</a> era al coanei Minodora, apoi nu-i putea lua nimeni - oricine <a href="http://www.prieteniiluimihnea.wordpress.com/" target="_blank">ar</a> fi mancat din bucatele <a href="http://www.blogtrotter-blog-de-turism.blogspot.com/" target="_blank">ei</a> si-ar fi dorit sa fie poftit si a doua oara... </span><br />
<br style="font-family: Arial, Verdana, sans-serif; font-size: 12px;" />
<span style="background-color: white; font-family: Arial, Verdana, sans-serif; font-size: 12px;">S-a intamplat sa-i fiu oaspete <a href="http://www.meniuri-celebre.blogspot.com/" target="_blank">o</a> data, intr-o seara de toamna, iar pestele cu gust suav, topindu-se-n gura, avea sa ma faca sa-i cer gazdei reteta. Lucru greu de obtinut, caci preuteasa ar fi dat mai degraba haina de pe ea decat secretele cuhniilor. Dar, cu mici diplomatii, cu ocolisuri si promisiuni ca niciodata nu voi dezvalui taina altcuiva, am aflat si reteta ravnita. Si de-mi promiteti ca o veti pastra numai pentru domniile voastre si nimeni altul nu o va cunoaste, v-o spun, pe soptite... </span><br />
<br style="font-family: Arial, Verdana, sans-serif; font-size: 12px;" />
<span style="background-color: white; font-family: Arial, Verdana, sans-serif; font-size: 12px;">SALAUL. Un peste de un kil, un kil si-un pic se spala, se curata de "urechi" si maruntaie. Se desprind fileurile si se taie felii late de vreo trei degete. Oasele, capul, aripioarele, icrele si laptii - daca e cazul - se pun in cratita, la fiert, impreuna cu o ceapa de marime potrivita, doua foi de dafin, sare. Dupa o jumatate de ceas, in aceeasi cratita se pun bucatile de salau, care fierb si ele vreo 10 minute. Atentie, la foc mic, sa nu cumva sa se sfarme. Se scot apoi usor bucatile de peste cu spumiera si se asaza pe un platou mai adanc, cu mici distante intre ele - pastrand forma pestelui, pe cat posibil. Se vor pune, la capetele potrivite, capul si coada. Zeama in care a fiert pestele se strecoara, se topesc in ea 10 grame de gelatina, se mai lasa sa dea un clocot si apoi se strecoara printr-un servet. Bucatile de salau le veti orna cu felii de lamaie, de morcov si cu frunze de patrunjel. Se toarna deasupra aspicul, cu mare grija, astfel incat sa fie acoperit tot pestele. </span><br />
<br style="font-family: Arial, Verdana, sans-serif; font-size: 12px;" />
<span style="background-color: white; font-family: Arial, Verdana, sans-serif; font-size: 12px;">GARNITURA. Mai e cate ceva de spus. Tot gatind dupa reteta preutesei Minodora si incercand sa-mi uimesc oaspetii, sa fac sa para ca reteta-i noua, am luat seama la "garniturile" ce se potrivesc salaului in aspic. Salata de varza rosie - toamna, salata de cartofi noi - primavara, castraveti proaspeti - vara ori murati - iarna, si-n toate anotimpurile, sos de maioneza. Pofta buna! </span>Unknownnoreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-4713518342508776194.post-46875864346438216172013-04-02T01:44:00.001-07:002013-04-02T01:44:02.870-07:00Ajuta un copil cu autism sa zambeasca!<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgVKJHSy2VfbC4y_fURfWawHFIKRZBTcI-0gAidP6s1MaWBEQ5M1wt7V9jJ2n2egc6QTjN1KNQTVFRvcOkgn0FmlbTxC4zcYtOqLyJAAql7yS9di4i5HMjXh0P2OViZkUkt09U6YFzca7k/s1600/Apel+Umanitar+1.jpg" imageanchor="1" ><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgVKJHSy2VfbC4y_fURfWawHFIKRZBTcI-0gAidP6s1MaWBEQ5M1wt7V9jJ2n2egc6QTjN1KNQTVFRvcOkgn0FmlbTxC4zcYtOqLyJAAql7yS9di4i5HMjXh0P2OViZkUkt09U6YFzca7k/s320/Apel+Umanitar+1.jpg" /></a>
Părinţii au aşteptat mulţi ani să le vină pe lume un fiu. Minunea s-a produs, în toamna anului 2010.
L-au botezat Mihnea-Dan.
La început, era un puşti precum ceilalţi, zâmbind prietenos, ca într-o reclamă de pampers. Liniştit. Poate mult prea liniştit. Văzându-l crescând alături de verişoara lui, doar cu trei luni mai mare, părinţii au putut observa primele semne ale unui autism sever. Pe măsură ce timpul trecea, lumea din jur îi devenea străina. Nu vorbea, nu socializa, se închidea în universul lui.
Medicii au confirmat diagnosticul bolii când Mihnea a împlinit 2 ani şi 4 luni. Avea, deja, întârziere în vorbire, comunicare şi înţelegere. Autismul este o boală care are şanse de vindecare doar în 47% dintre cazuri, dar medicii i-au încurajat pe părinţi: în cazul lui, acţionând rapid, cu un tratament intensiv, sunt 90% şanse ca el să fie recuperat până la împlinirea vârstei şcolare.
Citeste mai mult despre acest caz <a href="http://albumliterargastronomic.blogspot.ro/2013/04/ajuta-un-copil-autist-sa-zambeasca.html">aici</a>, <a href="http://vacantierul.ro/apel-umanitar-ajuta-un-copil-autist-sa-zambeasca-ajuta-l-pe-mihnea/">aici</a> si <a href="http://presadeturism.ro/apel-umanitar-mihnea-autism/">aici</a>.
___________
Astazi este Ziua Internationala de Constientizare a Autismului! O donatie cat de mica pentru ajutorarea acestui copil poate fi semnul ca ai constientizat existenta acestei afectiuni care macina copilaria a 6 copii la fiecare 1000 de nou-veniti pe lume in mileniul III! Nu este o boala ereditara! Este o afectiune adusa de alimentatia gresita a parintilor, de mediul nociv in care traiesc, de stresul de fiecare zi. Parintii lui Mihnea sunt perfect sanatosi, cu o inteligenta peste medie. La fel sunt parintii multor copii autisti. Un copil la fiecare 166 de nou nascuti vine pe lume cu aceasta afectiune. Unii sunt depistati la timp, altii, din nefericire, nu... si pe masura ce vor creste se vor inchide in lumea lor. Trebuie sa facem brese in zidul care-i inconjoara si sa le trimitem dragostea noastra.Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4713518342508776194.post-45387542729062422552012-10-04T02:19:00.001-07:002012-10-04T02:19:34.348-07:00Album literar-gastronomic: Care este numele singurei femei din lume care a s...<a href="http://albumliterargastronomic.blogspot.com/2012/10/care-este-numele-singurei-femei-din.html?spref=bl">Album literar-gastronomic: Care este numele singurei femei din lume care a s...</a>: Întrebare de 1.000 de puncte la un concurs de cultură generală: Care este numele singurei femei din lume care a scris o carte de bucate ...Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4713518342508776194.post-80882285769542610292012-10-01T19:26:00.001-07:002012-10-01T19:26:58.441-07:00Album literar-gastronomic: G.B. Shaw, vegetarianul<a href="http://albumliterargastronomic.blogspot.com/2012/10/gb-shaw-vegetarianul.html?spref=bl">Album literar-gastronomic: G.B. Shaw, vegetarianul</a>: La varsta de 25 de ani, scriitorul George Bernard Shaw a devenit vegetarian. El atribuie aceasta schimbare a habitudinilor sale de viata...Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4713518342508776194.post-40529643055893757422012-09-29T02:10:00.001-07:002012-09-29T02:10:27.051-07:00Album literar-gastronomic: Un dineu cu J.F.K., acum 50 de ani<a href="http://albumliterargastronomic.blogspot.com/2012/09/un-dineu-cu-jfk-acum-50-de-ani.html?spref=bl">Album literar-gastronomic: Un dineu cu J.F.K., acum 50 de ani</a>: A rămas celebru pentru acest îndemn: „Nu întreba ce poate face ţara ta pentru tine, întreabă-te ce poţi face tu pentru ţară”. Zilele trec...Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4713518342508776194.post-59142959968222645062012-08-19T23:00:00.002-07:002012-08-19T23:00:58.589-07:00Paris! Paris!Ce pot eu să spun despre Paris ce nu s-a spus deja? Cântece, poezii, filme, toate preamăresc această citadelă a iubirii, acest oraş al îndrăgostiţilor, veşnic viu, veşnic strălucitor şi veşnic magnet de turişti. Nu am foarte multe informaţii extraordinare să vă dau, nici nu o să descoperiţi acum ceva nemaipomenit despre Paris. Doar vechile clişee: Turnul Eiffel, Notre Dame, Sacré Coeur, Musee d’Orsay, Muzeul Luvru…
Hei, or fi ele clişee, dar se cer văzute şi admirate. Deci misiunea mea este să vă spun ce trebuie să vizitaţi şi cum. Aşa că fiţi atenţi.
Întâi de toate, trebuie să fiţi în Paris pentru a-l vizita. Cu avionul este foarte confortabil, deşi destul de piperat. Dar dacă sunteţi grăbiţi să vizitaţi cât mai mult şi aveţi şI portofelul mai gros, e cea mai bună soluţie. Majoritatea zborurilor internaţionale aterizează pe aeroportul Charles de Gaulle, cel mai mare aeroport al Parisului de altfel. Trebuie însă să ţineţi minte că aeroportul este foarte mare şi destul de aglomerat, aşa că alegeţi un zbor care să vă permită un transfer comod spre un alt mijloc de transport care să vă ducă în oraş. Parisul se află la doar o oră şi jumătate de aeroport. Puteţi lua de aici trenul sau autobuzul. Aveţi grijă cu trenul. Vă trebuie biletul şi ca să urcaţi, dar şi ca să coborâţi din el. Aşa că nu fiţi Goe. De asemenea, nu există o gară centrală în Paris, aşa că asiguraţi-vă că trenul pe care îl luaţi duce la gara situată cel mai aproape de hotelul dumneavoastră.
Apropo de hotel, în Paris veţi găsi tot felul de hoteluri, de la cele foarte ieftine, la cele foarte scumpe. Eu vă recomand să le alegeţi pe cele de 3 sau 4 stele, nu foarte aproape de centru, dar în apropierea unei staţii de metrou. Aşa nu vă va ajunge nici prea scump şi veţi avea şi transportul la îndemână pentru a putea începe să vizitaţi.
Citeste mai mult pe <a href="http://presadeturism.ro/paris-paris/">Presa de turism</a>.Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4713518342508776194.post-15542135844758926252012-08-19T08:31:00.003-07:002012-08-19T08:31:53.496-07:00Fotografii surprinzatoare: Deasupra haului, la Marea Meteora<div dir="ltr" style="text-align: left;" trbidi="on">
<br /></div>
Grecia. Marea Meteora. <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEj5fxdWtac7gKlJKS1l9-M6bkU1xXqxD30jjU698CGqaKDKqcCc7Q_hn9YGoqYDzz_l1TkkGomXQDMWQ87vBclrv-7GTn4PUfXcTjMcwfZ-Pspg6AJeA2-llo5loweHqANcAtBz5IDA-7Y/s1600/IMG_6733.JPG" imageanchor="1" style="clear:right; float:right; margin-left:1em; margin-bottom:1em"><img border="0" height="196" width="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEj5fxdWtac7gKlJKS1l9-M6bkU1xXqxD30jjU698CGqaKDKqcCc7Q_hn9YGoqYDzz_l1TkkGomXQDMWQ87vBclrv-7GTn4PUfXcTjMcwfZ-Pspg6AJeA2-llo5loweHqANcAtBz5IDA-7Y/s320/IMG_6733.JPG" /></a></div>
Turistii urca si coboara, grupuri-grupuri, scarile sapate in piatra. Fata in fata cu stanca pe care sta cocotata manastirea greceasca, in parcare, zeci de autobuze ii asteapta sa se (re)imbarce. Nicaieri in traseul lor, nici macar in manastire, turistii nu se vor intalni insa cu monahii. Calugarii prefera inca sa ajung in lacasul lor pe calea… vazduhului, ca in urma cu 50 de ani, pe cand inca nu se sapasera scarile si tunelele in piatra, pentru a inlesni intrarea in Megalo-Meteora. Citeste mai mult pe <a href="http://vacantierul.ro/fotografii-surprinzatoare-marea-meteora/">Vacantierul</a>. Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4713518342508776194.post-68189066645430747082012-08-19T08:29:00.003-07:002012-08-19T08:29:47.157-07:00Locuri ocrotite de ape si soare: Manastirea Sfanta Elena de la Mare<div dir="ltr" style="text-align: left;" trbidi="on">
“Dumnezeul marilor si al oceanelor” a suflat har asupra promontoriului dintre cer si mare. Asa a aparut, nu dupa multa truda, manastirea asezata nefiresc pe un petic de pamant ce se pravaleste amenintator in valurile marii.
Dupa ce treci de statiunea Costinesti si de calea ferata, drumul spre manastire coteste spre dreapta si merge tot inainte, cale de cativa kilometri. Drumul e proaspat pietruit, iar in lumina soarelui straluceste usor, contrastand cu goliciunea peisajului inconjurator. Nici urma de copaci sau vegetatie bogata. Doar plante micute si multi scaieti. Un loc in care viata se straduieste din greu sa nu se franga.
Intrarea in curtea manastirii este strajuita de teii plantati acum cativa ani de prima maica stareta a locasului. Dar o data ce treci pragul portii, iti dai seama de ce Dumnezeu nu s-a sfiit sa se dezvaluie pe sine in aceste locuri. Bisericuta, neasemuit de alba, se inalta dreapta spre cer, in timp ce in zare totul e senin. Nu mai exista cer sau mare. Doar credinta. Dumnezeu salasluieste in fiecare piatra, in fiecare caramida si in fiecare culoare asternuta pe peretii bisericii. Si restul e tacere. Tacere si pace in suflete. Impacare cu tot ceea ce a fost sa fie si va fi.
Sfintita in 1996, Manastirea “Sfanta Elena de la Mare” este si astazi o dovada vie a visului ce se implineste in rugaciune. “Cat iti ingaduie Dumnezeu, atata este”, spun oamenii de prin aceste locuri. Iar Dumnezeu a ingaduit pana acum multe, semn ca cele patru maicute, truditoare intru slava Domnului, au reusit cumva sa se faca pretuite de catre Dumnezeu.
Citeste mai mult pe <a href="http://vacantierul.ro/manastirea-sfanta-elena-de-la-mare/">Vacantierul</a>.
<br /></div>Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4713518342508776194.post-52565669212408427072012-08-19T08:28:00.001-07:002012-08-19T08:28:12.483-07:00Pisa – uluitorul “Torre Pendente”Campo dei Miracoli. Asa numesc italienii inima orasului Pisa, locul care gazduieste celebrul “Torre pendente di Pisa” (Turnul din Pisa). Imaginea ce ti se deschide in fata ochilor, de indata ce ai coborat din autobuzul turistic, este intr-adevar minunata. Un spatiu larg deschis, in bataia soarelui, unde nu stii spre ce sa te uiti mai intai.
Turnul din Pisa sau Catedrala incalzita de luciul marmurei albe? Dar mai intai trebuie sa razbati printre sutele, poate chiar miile de turisti, care dau buzna in fiecare zi, facand fotografii in nestire turnului-vedeta. Ce s-ar fi intamplat insa daca pamantul pe care s-a cladit ar fi fost ferm si nu asa de “delasator” in fata greutatii? Probabil ca nimeni nu s-ar mai fi simtit infiorat de miracolul destul de precar al echilibrului.
Citeste mai mult pe <a href="http://vacantierul.ro/pisa-torre-pendente/">Vacantierul</a>.Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4713518342508776194.post-52339915546951016362012-08-19T08:27:00.000-07:002012-08-19T08:27:09.232-07:00CĂLĂTORII INIŢIATICE: PERGAMMedicina, textele înţelepţilor şi Zeus aduc gloria anticei cetăţi a Pergamului (Pergamon), ale cărei ruine le poate vizita călătorul prin Turcia, dacă se abate la o sută de kilometri de Izmir.
Pergamul a fost un important centru comercial în regiunea Mysiană încă din Antichitate. Devenit capitală a unui înfloritor regat, între 282-133 î.H., oraşul a fost astfel botezat după legendarul rege Pergamos. O legendă spune că, ucigându-l pe regele din Teutrania, Pergamos a pus mâna pe oraş şi l-a denumit după sine. Conform unei alte legende, Gyrnos, regale Teutraniei, l-ar fi rugat pe Pergamos să îl ajute în timpul unei bătălii pentru ca apoi, după victorie, să fie construite două oraşe, unul numit Pergamon, iar altul Gyrneion.
Pergamon a fost pentru prima oară menţionat în documentele scrise în secolul IV î.H..Palate, temple şi teatre au fost construite în cetate când aceasta a devenit capitală şi a fost înconjurată de pereţi şi turnuri de apărare. După ce a fost anexat Imperiului Roman, Pergamul a rămas multă vreme unul dintre cele mai importante oraşe din Anatolia de Vest.
Pergam, oraş-stat independent încă din anul 282 î.H., şi-a menţinut importanţa ca centru politic, cultural şi comercial timp de 150 de ani. Pentru că legenda spune Alexandru cel Mare şi-a ascuns comoara în cetatea Pergamon, aceasta a fost vizată de foarte mulţi inamici, cucerirea ei preocupând de-a lungul secolelor mulţi regi şi conducători de oşti.
Oraşul a fost de asemenea şi un important centru otoman, în epoca medievală.
Carl Humann, un inginer german care lucra la instalaţii feroviare în Anatolia de Vest, în anii 1870, a descoperit ruinele oraşului antic. Apoi, în 1878, au început lucrările de cercetare arheologică. Escavaţiile şi restaurarea au loc şi astăzi.
S-a descoperit, astfel, un centru de sănătate din perioada antică, Asclepion, situat la sud-vest de Pergamon, Templul lui Serapis, care datează din secolul II d.H.. Multe dintre vestigiile descoperite au fost însă luate din situl arheologic şi duse la Berlin, unde astăzi există un magnific muzeul al Pergamului. Faimosul altar al lui Zeus, care fusese iniţial situat pe Acropolele din Pergam, a fost dus în Germania şi este în prezent expus în acest muzeu.
Citeste mai mult pe Presa de turism.Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4713518342508776194.post-57157115272475109682012-08-19T08:25:00.003-07:002012-08-19T08:25:30.964-07:00Calatorii intiatice: FlorentaIndiferent din orice colt al lumii ai veni, Florenta te va incanta in cele din urma. Poate nu de la inceput, caci este precum vinul. Devine cu atat mai pretioasa cu cat trece timpul. Mai intai te nauceste. Te vrajeste cu atatea frumuseti si lucruri rare, incat uiti sa reactionezi. Dar dupa cateva zile, atunci cand impresiile incep sa se aseze in matca lor, le dai dreptate celor care spun despre Florenta ca este una dintre minunile lumii. Si intr-adevar te cucereste, din cap pana in picioare, cum spunea cineva, pentru totdeauna. Asa se face ca o vei vizita ani la randul fara sa te saturi. Devine o parte din tine.Calatoria initiatica in Florenta trebuie s-o incepi trecand raul Arno, raul care a dat nastere Florentei in anul 59 i.Hr. Este un “rau viu”, un rau a carui matca nu a fost regularizata. Asa ca, din loc in loc, se vad ochiuri de verdeata si mal, incat daca nu ai vedea aglomeratia din jurul tau, ti-ai putea inchipui cu usurinta ca esti in Evul Mediu. Trecand Ponte Vecchio (podul care i-a gazduit mereu pe negustorii aurari), ajungi in piata care-ti dezvaluie in fata ochilor unul dintre simbolurile orasului Florenta: Baptisterium si a sa “Poarta a Raiului”. Citeste mai mult pe <a href="http://vacantierul.ro/calatorii-initiatice-florenta/">Vacantierul</a>.Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4713518342508776194.post-40607689642529568642012-08-19T08:24:00.007-07:002012-08-19T08:24:55.716-07:00Fantana calatorului…De ghizdul fantanii de la poarta sta sprijinit cerul. “Fantana asta”, imi spunea bunicul, cu vocea indulcita de lumina lunii, “e axul lumii. Nu, draga mea, nu-i nici o saga! Uita-te, tu, numai cum rasar in ea stelele. Si uita-te si-n cer, sa vezi cum ii fac rotocoale-rotocoale apele, de-ai zice ca abia ce-am aruncat cu piatra in dansa…” Ii urmam vorbele si priveam apa – cu un firicel de teama innodandu-mi sufletul – cu trupul usor aplecat peste ghizdurile fantanii. Ma trageam apoi departe de adancul racoros si imi afundam privirea in inaltimi… Si-n ceruri se roteau cercuri de apa ori poate erau cercurile de stele ale Caii Lactee…
Acolo, la fantana de langa poarta, din care beau apa toti trecatorii, am ascultat intaiele povesti. Si-n povesti fantanile erau odihnitoare, salvatoare, intelepte. Fata lor reflecta adevarurile de care nu te puteai ascunde si din miezul lor izvorau miracole. Sunetul lantului care aducea la lumina ciutura cu povesti era, pentru mine, asemeni unui cantec de leagan. “Apa poate fi buna si pentru suflete”, spunea bunicul in timp ce-mi intindea o ulcica plina cu apa abia scoasa din fantana… Citeste mai mult pe <a href="http://vacantierul.ro/fantana-calatorului/">Vacantierul</a>.Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4713518342508776194.post-7614625918020682982012-08-19T08:24:00.003-07:002012-08-19T08:24:23.706-07:00Ada Kaleh: fructe dintr-un paradis pierdutDaca urcati scarile metroului din statia Titan si masurati la pas cateva strazi ce se pierd inspre plamanul verde al parcului de cartier e imposibil sa nu zariti acei smochini ca o oaza exotica intr-un peisaj cu blocuri din anii ’70. Desi frunzele lor patate nu mai ascund de mult fructe zemoase, iar trunchiurile au imbracat hainuta de postav pentru iarna, oamenii ii recunosc de la distanta. Primul gand a fost sa stiu cine i-a plantat si are grija de ei; prima revelatie: sa-l descopar pe botanistul amator, Gheorghe Bob, un pensionar mutat la Bucuresti in 1968 tocmai din insula Ada- Kaleh. Gheorghe Bob a trait pe un teritoriu lung de vreun kilometru si lat de jumatate. O insula asa de mica, incat Jules Verne i-ar fi putut pune elice! Ada- Kaleh a fost inundata in 1970 pentru a face loc acumularii de la Portile de Fier. Dar inainte de scufundare? Ce-a fost? Gheorghe Bob se asaza in dreptul ferestrei apartamentului sau de la etajul I si incepe sa ne povesteasca: “Aveam 6 ani cand, prin 1949, am vazut, pe Ada-Kaleh, pentru prima data, smochinii; asta era in curtea unui turc pe nume Hairi Nuri. Tot ce vezi cu ochi de copil ramane. In casa locuiau trei familii: noi, Omer Hairi si preotul ortodox roman..." Citeste mai mult pe <a href="http://vacantierul.ro/ada-kaleh/">Vacantierul</a>.Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4713518342508776194.post-80611912602175556272012-08-14T13:19:00.001-07:002012-08-14T13:19:13.844-07:00PHOCAEA, CETATEA IONIENILORCocoşul şi foca mediteraneană sunt simbolurile oraşului Foça, la care se făcea referire şi în legendele lui Homer. Foça, port şi aşezare de coastă, se numea în timpurile străvechi Phocaea. În vremea lui Alexandru cel Mare, cetetea se afla sub stăpânirea perşilor. A fost capturată de genovezi în secolul al XIII-lea şi apoi de către otomani, în 1455, în timpul sultanului Mahomed Cuceritorul.Artefactele arheologice descoperite aici arată că istoria aşezării datează încă din anul 2000 î.Hr. Popoarele care fugeau din calea migraţiilor egeene şi a ocupaţiilor dorice s-au stabilit în vestul Anatoliei, între aceştia şi ionienii, care s-au stabilit în Foça. În secolul al XI-lea î.Hr., ei au construit un zid de apărare în jurul oraşului.
Conform lui Homer, oamenii din erau buni navigatori, ei făceau cele mai lungi călătorii pe mare, ajungând chiar până la Marea Adriatică, în Etruria (pe coastele Italiei de azi) şi Iberia (pe coastele Spaniei de azi). Fiind unul dintre cele 12 oraşe ioniene, a stabilit relaţii comerciale cu cetăţile Naucratis din Egipt. Au format alianţe militare cu Miletul, au contribuit la formarea cetăţilor antice Lampsakos (Lapseki) din strâmtoarea Dardanele şi Amisos (Samsun) pe coasta Mării Negre. Ionienii din Foça au fondat şi colonii, în perioada 600 î.Hr., printre care cele mai importante numărându-se Massalia – actualul Marseille, Franţa -, Alalia, pe insula Corsica, şi Methymna, în Mytilene (insula Lesbos).
În secolul VII î.Hr., Phocaea se bucura de o importanţă şi influenţă aparte, fiind unul dintre oraşele de pe “Drumul Regelui”. Acesta începea din oraşul Susa (Iranul de astăzi), trecea prin Sardes şi ajungea în Phocaea, după ce trecea prin cetatea Efesului.
Herodot, supranumit şi “părintele istoriei”, descria Phocaea, care se dezvoltase substanţial după secolul VII î.Hr., ca fiind o cetate care progresează mult în comerţul pe mare, transportând oameni şi mărfuri de-a lungul şi de-a latul Mediteranei, pe nave cu 50 de vâslaşi, capabile să ducă 500 de persoane.
Phocaea a fost şi primul oraş din Ionia care a bătut monede imprimate. Acestea îi ilustrau pe Zeus, Hera, Hercule şi Hermes, pe o faţă, iar pe revers erau imprimate creaturi mitologice cu cap de vultur sau de cal, precum şi grifoni. Astăzi, un orăşel patriarhal, situat nu departe de Izmir (vechea Smyrna) şi suficient de aproape pentru a permite o “expediţie” din partea turiştilor aflaţi în vacanţă în marile staţiuni egeene, precum Kuşadasi, Marmaris sau chiar Fethye, Foça posedă numeroase monumente istorice şi arhitecturale ce merită a fi văzute. Unele dintre acestea sunt rămăşiţe ale prosperei cetăţi ioniene. Altele povestesc despre perioada stăpânirilor persane, bizantine, selgiucide, genoveze sau otomane.
Printre atracţiile turistice din Foça se numără: Stâncile Sirenei, Baia Satanei, un mormânt persan (situat la 7 km de Foça, pe autostrada Izmir, sculptat dintr-un singur bloc de piatră), Castelul Celor Cinci porţi (genovez), un castel din perioada otomană, Moscheea Fatih, Moscheea Kayalar, Moscheea Kafiz Süleyman şi cimitirul otoman. Se pot vedeza caracteristici ale arhitecturii egeene chiar şi la unele clădiri ale oraşului. Citeste mai mult pe <a href="http://presadeturism.ro/phocaea-foca-turism-turcia/">Presa de turism</a>.Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4713518342508776194.post-88467305154053859642012-08-09T13:06:00.002-07:002012-08-09T13:06:35.739-07:00Un lunch in NepalRar am cunoscut o persoana ca prof. dr. Ovidiu Bojor! Octogenar – varsta la care multi semeni nu mai concureaza cu timpul, de o simplitate cuceritoare si un bun-simt mostenite din Maramuresul bunicilor sai, omul acesta aduce cu sine experienta anilor petrecuti la poalele Himalayei. Expert al Natiunilor Unite pentru programele de dezvoltare industriala, doctorul-farmacist a participat la numeroase misiuni in Asia (India, Tibet, Nepal), de unde s-a intors cu o descoperire ce-ar fi putut sa-i aduca Premiul Nobel. Despre ce este vorba? In cursul expeditiilor, el a observat ca in zonele de munte oamenii nu sufera de diabet. Urmarindu-le alimentatia curenta, a remarcat consumul de castravete asiatic, un soi amar, dupa care simteau imediat nevoia de zahar. Astfel, Ovidiu Bojor a descoperit insulina vegetala, extrasa din castravetele amar! Recuperare meritorie pentru memoria inaintasului sau, inventatorul insulinei sintetice, Nicolae Paulescu, cel care a pierdut Premiul Nobel dintr-o eroare birocratica. Insulina vegetala, sub forma medicamentului denumit INSUVEG, a devenit un panaceu pentru milioane de bolnavi carora Ovidiu Bojor le scrie, astazi, despre cum sa manance pentru a trai pana la adanci batraneti. In ultima sa carte, intitulata “Pledoarie pentru viata lunga”, citim despre cele sapte elemente care prelungesc existenta. Primul este alimentatia.
Profesorul Ovidiu Bojor a descoperit insulina vegetala studiind alimentatia traditionala nepaleza.
Citeste mai mult in articolul <a href="http://vacantierul.ro/lunch-nepal-ovidiu-bojor/">Un lunch in Nepal, cu prof. dr. Ovidiu Bojor</a>, pe <a href="http://vacantierul.ro">Vacantierul</a>.Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4713518342508776194.post-74235244351398433562012-07-29T06:21:00.000-07:002012-07-29T06:21:01.583-07:00LA CERNĂUȚI, CU EMINESCU“Cernăuții erau pe vremea aceea mai mult un sat decât un oraș, tăiat în două de ulița jidovească, unde se aflau bordeie de lut și de nuiele, care pe timp de ploaie năpraznică erau în primejdie să se prefacă în noroi și să fie spălate de pe fața pământului de apele Prutului.” Așa scria, în urmă cu 101 ani, istoricul și eroul Ion Grămadă, într-un text care reconstituia “Jurământul țării la 1777″. După raptul din 1774, prin care partea de nord a Moldovei avea să fie ocupată de habsburgi, curtea de la Viena, neîntrecută în perfidie, avea să organizeze, neapărat, și o festivitate ce depășea limitele celui mai ordinar circ posibil, prin care moldovenii din această parte de țară, umiliți prin nedreptatea de a fi rupți de țară, trebuiau să depună și “jurământul cel vajnic”.
Ca o consimțire plină de bucurie și recunoștință… Striga din adâncul bojogilor, prin răscrucile Cernăuților, crainicul călare Calmuschi: “Se dă de știre fiecărui locuitor din ținutul Bucovinei că binevoind Măriile Lor împărătești și crăiești, prea buna și milostiva maică a noastră Maria Theresia și prea luminatul împărat și domn Iosif al II-lea,să ne ia în prea puternica Lor pază, ca supuși credincioși ai lor, trebuie pentru aceasta mâine la orele 9 dimineața să facem jurământ de credință și de supunere stăpânilor țării noastre”.
Și uite așa, pe 12 octombrie 1777, circarii Vienei regizară un spectacol de pomină, prin care “tunurile bubuiră de 36 de ori după olaltă, anunțând lumii că Bucovina a trecut pe veci în stăpânirea Austriei! (…) Curgea vinul ca dintr-un izvor, iar lumea îl lua cu cofele, cu canele, cu ulcelele și cu pumnii. (…) Muzica cânta, lumea bea, juca sau se acățăra pe copaci, în vreme ce străinii, boierii din țară și clericii băteau din palme și încurajau pe “mojici” ca să-și arate iscusința.” O festivitate în stilul grohăielii austriece, grotescă și fără rușinare, care,”înveselind cu de-a sila inimile”, credeau că își asigurau și dragosteabieților bucovineni. Imperiul hermafrodit, chiar dacă nu mai există pe hărțile zilelor noastre, nu și-a pierdut nici un strop din jegul ultra-lucios al năravurilor de odinioară.
Mihai Eminescu, sub spiritul căruia am trăit cele patru zile în Cernăuții adolescenții sale, se minuna, la vremea sa, că în acea noapte de 12 octombrie 1777, la mânăstirea Putna, “la miezul nopții, Buga, clopotul cel mare, a început să sune de sine, întâi încet, apoi tot mai tare și mai tare. Călugării treziți din somn se uitară în ograda mânăstirii. În fioroasa tăcere, în sunetul clopotului biserica se lumina de sine înăuntru de o lumină stranie și ne mai văzută. Călugării coborâră într-un șir treptele chiliilor, unul dechise ușa bisericii… În acea clipă clopotul tăcu și în biserică era întuneric des. Candelele pe mormântul lui Vodă se stinseră, deși avuseseră undelemn îndestul…”
Citeste mai mult pe <a href="http://presadeturism.ro/la-cernauti-cu-eminescu/">Presa de turism</a>.Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4713518342508776194.post-81110364904588193992012-07-23T13:21:00.002-07:002012-07-23T13:21:39.416-07:00CĂLĂTORII PE CARE LE-AȘ REPETA: IRAN. (1) PERSEPOLISText: MIHAI OGRINJI
Fotografii: Cristina Nichituș Roncea
Când, întâmplător, le spuneam prietenilor că plec în Iran, aceștia mă priveau contrariați. Li se părea că mă aflam în pragul unui gest ușor necugetat. Cum așa, îmi ziceau ei, nu ți-e teamă? Tu nu știi că evreii sunt gata să-i atace din clipă în clipă? Nu ești la curent cu tensiunea dintre iranieni și americani?
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgbq0VBbes9oe3QbY_fFCn_cyWTModdTySjSx1-TtoytzPLY7oH4-G-GYi6rDa2kjZ5o7KMeKh3wLwzK0B8Ow9bjb-BJvHp7j-0w89Im5aNgf3rsRhb1gY2AAz15WMsqpyAfvZCDZM5Yso/s1600/Calator+in+Iran+-+Persepolis+4+-+foto+Cristina+Nichitus+Roncea.jpg" imageanchor="1" style="clear:right; float:right; margin-left:1em; margin-bottom:1em"><img border="0" height="214" width="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgbq0VBbes9oe3QbY_fFCn_cyWTModdTySjSx1-TtoytzPLY7oH4-G-GYi6rDa2kjZ5o7KMeKh3wLwzK0B8Ow9bjb-BJvHp7j-0w89Im5aNgf3rsRhb1gY2AAz15WMsqpyAfvZCDZM5Yso/s320/Calator+in+Iran+-+Persepolis+4+-+foto+Cristina+Nichitus+Roncea.jpg" /></a></div>
Scriu aceste rânduri taman în zilele în care Comisia Europeană, Uniunea Europeană, diverșii lor “capelmaiștri” comit abuzuri și presiuni la adresa României greu de imaginat. O adevărată barbarie. La drept vorbind, asemenea amestec în treburile României nu-i o noutate. Ceea ce se petrece în aceste zile ne trimite la Congresul de la Berlin, din 1878(amintiți-vă, între altele, de așa-zisa “problemăisraelită”). Bietul Eminescu… Păstrând dimensiunile, acești “cerberi” ai democrației – care nu știu prea bine unde se găsește România decât în măsura în care, într-un fel sau altul, ar putea să-i mai stoarcă ceva zăcăminte de aur, cupru, păduri sau fie ce-o mai fi – sunt în pragul (cu cvorum garantat!) de a transforma România într-un fel de Iran al Europei!
În măsura în care propaganda internațională prezintă Iranul așa cum îl prezintă, câți dintre turiștii lumii mai au curajul să ajungă în această țară? Nimeni nu spune că nu sunt probleme la Teheran. Disproporția însă dintre realitate și butaforia pe care o ticluiesc adversarii vechii Persii este mai mult decât jenantă, fruduloasă și descurajantă întru cunoașterea marilor valori ale umanității. Nu are nimeni dreptulca, prin tot soiul de manevre, să scoată din circuitul internațional o țară întreagă, o țară în care se află destinații precum Shiraz, Isfahan, Yazd sau Persepolis. Sub nici un motiv, sub nici un preț, sub nici un pretext.
Și cum tot am avut șansa să văd această minunată țară, un mare reper al culturii antice, dar și al cercetărilor dintre cele mai diverse – de pildă, și în privința celulelor stem! -, cu oameni incredibil de prietenoși, dornici să intre în vorbă cu tine, să te ajute, parafrazez cu bucurie vechiul adagiu: Et in Persepolis ego…
Citeste mai mult pe <a href="http://presadeturism.ro/calatorii-pe-care-le-as-repeta-iran-1-persepolis/">www.presadeturism.ro</a>Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4713518342508776194.post-14667881775383011932012-07-14T11:23:00.000-07:002012-07-14T11:23:13.643-07:00Top 3 vacante: unde evadezi din BucurestiNu trebuie să-ţi iei concediu pentru a descoperi România de lângă tine. Într-o singură zi, poţi experimenta o călătorie în deltă (si nu mă refer aici la Delta Dunării), ai şansa unei lecţii de istorie şi artă pe malul unui lac de poveste sau clipe de regăsire într-un spaţiu încărcat de har. Iata un <i>top</i> al evadarilor din <i>Bucuresti</i>, intr-un weekend canicular.
1. PARCUL NATURAL COMANA sau DELTA DE LÂNGĂ ORAŞ
Se află la doar 35 de kilometri de <i>Bucureşti</i>, pe drumul către Giurgiu şi, deşi nu veţi întâlni nici un pelican, veţi putea crede întrutotul că vă aflaţi în Deltă. Stufăriş, bălţi şi canale pe unde trece din când în când câte o luntre. Un rai pentru sute de vieţuitoare, multe dintre ele fiind protejate prin lege. Dar asta nu este tot. Parcul Natural Comana cuprinde, pe lângă balta ce musteşte de viaţă, încă două rezervaţii ştiiinţifice (create special pentru a ocroti bujorul românesc, ghimpele şi mărgăritarul) şi o mănăstire despre care se crede că ar fi fost construită pe vremea lui Vlad Ţepeş. Cu siguranţă veţi găsi măcar un loc care să vă fure sufletul.
Dacă vreţi să vă bucuraţi pe deplin, porniţi la drum cu maşina pe care aţi aşezat bicicletele. După ce ajungeţi în localitatea Adunaţii Copăceni, veţi face stânga, trecând prin satele Mogoşeşti, Grădiştea şi Comana. Taxa de intrare în parc este de doar doi lei de persoană, mult prea mică pentru şansa de a face o mică incursiune pe potecile umbrite de stejarii ce numără multe sute de ani (declaraţi monument al naturii). Traseele sunt marcate, existând, de altfel câteva puncte de reper.
Citeste mai mult pe <a href="http://vacantierul.ro/top-3-evadari-bucuresti/">Vacantierul</a>.
Ai mai multe <i>top</i>uri de <i>vacanta</i> <a href="http://vacantierul.ro/presa-de-turism-top-3-statiuni-balneare/">aici</a> si <a href="http://vacantierul.ro/top-3-orase-medievale-din-transilvania/">aici</a> si <a href="http://vacantierul.ro/top-3-v-vacante-exotice/">aici</a>.Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4713518342508776194.post-45991413198990211782012-07-13T07:23:00.001-07:002012-07-13T07:23:17.455-07:00Thassos, insula cu miracoleDacă ajungeţi la Mânăstirea thassiotă Panagouda, cea în care este pictat Sfântul Hristofor cu cap de câine, nu cumva să-l fotografiaţi! În Grecia, fotografiatul, în interiorul bisericilor, e considerat blasfemie. Insula grecească din Egee cea mai apropiată, ca distanţă, de noi, românii, cea care face posibilă unitatea de timp şi spaţiu, 24 de ore, a unei zile de vacanţă cu plecare din Bucureşti, este Thassos. De pe malul de sud al pământului azvârlit în mare de zeii olimpici am văzut, într-un amurg, Athosul mistic. Athosul veghează asupra mânăstirilor ortodoxe din Insula Thassos, unele dintre ele închinate Marei Lavre athonite, ascunse printre măslini seculari şi marmure din care, cândva, Fidias îşi alegea material pentru statui. Citeste mai mult pe <a href="http://vacantierul.ro/vacanta-thassos-manastire/">Vacantierul</a>. Citeste alte reportaje despre Thassos <a href="http://vacantierul.ro/vacanta-thassos-pirati/">aici</a> si <a href="http://vacantierul.ro/vacanta-thassos-legendele-sfantului-atanasie-cel-mare/">aici</a> si <a href="http://vacantierul.ro/vacanta-thassos-neromulos/">aici</a>.Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4713518342508776194.post-30157620875011575352012-06-25T13:10:00.000-07:002012-06-25T13:10:28.156-07:00Vacanţă în Thassos: Legendele Sfântului Atanasie cel MarePăstrătorul cheii de la Biserica Sf. Atanasie din Kastro e Kosta Makedos, al cărui neam se trage din Alexandru cel Mare şi moşteneşte, din tată în fiu, cifrul sofisticatului sistem de blocare a uşii principale. Pe insula greacească Thassos există un loc de unde poţi privi liniştit Athosul, călătorind, peste Marea Egee, doar prin fascinaţia şi puterea gândului. Acesta e orăşelul Limenaria, pe care l-aş numi „fereastra unei mitologii privind către altă mitologie”. În Evul Mediu, Limenaria nu exista pe hartă şi primii săi locuitori par a fi fost minerii germani de la „Spiedel”; ei au început să sape măruntaiele pământului roşiatic chemând în ajutor oamenii de dincolo de criniera muntoasă, de la Kastro. Dacă vrei să pătrunzi secretul insulei, urcă drumul şerpuind printre măslini până la Kastro, unde thassioţii au trăit, sute de ani, în izolare, de frica piraţilor, aşteptând ca lumea modernă să-i cheme pe ţărm ca să ridice alte sate turistice. Kastro e situat în vârful plat al unui munte, pe care azi stau înfipte ruinele cetăţii genovezului Jacob Gatelluzzi, stapân cândva peste Thassos şi Lesbos, ruine din care s-a rezidit, zice-se, cu sute de ani în urmă, biserica-monument a Sfântului Atanasie. Din locul său, biserica priveşte spre Athos, unde, în secolul al X-lea, sfântul ridica, cu mâinile sale, prima lavră a călugărilor ortodocşi din Muntele Sfânt. Pustiu, în restul anului, Kastro se-nsufleţeşte, pe 18 ianuarie, de hramul sfântului, când oamenii urcă la praznic. Trei zile, biserica devine o neîncăpătoare trapeză: mâncărurile („coulbani”) se aşază pe masa comună, iar naosul se umple de cântece vesele. Legenda spune că, pe 18 ianuarie, la Kastro, nimeni nu se îmbolnăveşte şi nimeni nu suferă vreun accident. Cel mult, acei care nu cred rămân zăvorâţi în biserică. Poate chiar Sf. Atanasie îi încuie căci, nu de puţine ori, Kosta, păstrătorul cheii, a trebuit să intervină spre a scoate din încurcătură vreun rătăcit. Citeste mai mult pe <a href="http://vacantierul.ro/vacanta-thassos-legendele-sfantului-atanasie-cel-mare/">Vacantierul</a>.Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4713518342508776194.post-82342153574863330762012-06-17T13:20:00.002-07:002012-06-17T13:20:53.347-07:00AssisiSe pârguiesc greierii la soarele domol al Umbriei. Se culcă pături-pături, în bătaia vântului, spicele de fân copt. Se desfac în dogoare trunchiurile de măslin, cu măduva negricioasă, din care răsar, tremurătoare, crengile plăpânde: roată de verde argint. Zoresc fără spor carele roţii, pe coasta de piatră spartă; se cumpănesc desagii vărgaţi ai măgăruşului pe cărările şerpuite ale muntelui Subasio.
Chiparoşi stufoşi proptesc malul de sub temelia mănăstirii şi umplu – în perspectivă – golurile podului de bolţi suprapuse, cu coama cernită: perdelele lăsate între chenarele de piatră trandafirie ale ferestrelor boltite – mai mari, mai mici, înalte cât chiparosul – de sub temelia bisericii Sfântul Francisc. Linia neted ascuţită a colinei, înfrântă de ruina fortăreţii papale, se profilează conturată de-o dâră albastră, suflată cu pulbere de aur; slava unei dimineţi franciscane.
Sub coastă aleargă în linii frânte suveica de piatră a uliţelor medievale. În crăpătura roasă de ploi a “uşii morţilor”, se strecoară o şopârlă speriată de un copil oacheş, care se joacă singur, fără ţipete, bătând cu nuiaua tăietura acoperişului din faţă pe drumul albit de soarele pieziş.
Curtea pustie din faţa Basilicii, cu gangul golit de pelerinii risipiţi în cele patru vânturi, ciripeşte de vrăbii cuibărite în clopotniţa colţuroasă şi în florile de piatră roşcată ale faţadei. Lumina caldă de afară se topeşte în negura înfrigurată a Basilicii de jos. Cele trei tăieturi adânci în piatra zidului, în fund – la altar – spintecă întunericul criptei cu licărirea violetă a vitraliilor de sticlă afumată.
Citeste mai mult pe <a href="http://vacantierul.ro/assisi-oferta-turism-monahal-italia/">Vacantierul.</a>Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4713518342508776194.post-60646920814484443432009-12-08T23:55:00.001-08:002009-12-08T23:56:01.623-08:00O carte despre identitatea gastronomică a României interbelice<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjlBNkMJfdFb2qoe6xj-IxoAmPl8YYcik3dgtzjCbzfbSeMNpXOHw_z5pWGjl7urqvjwTmi5tMkmavuvPih9I80iVJJllzV7WmE15bjRwitqQDhsbiq27yMNaSDS9VkrC6z7iGjoKV5U2Ji/s1600-h/coperta.JPG"><img style="float:left; margin:0 10px 10px 0;cursor:pointer; cursor:hand;width: 226px; height: 320px;" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjlBNkMJfdFb2qoe6xj-IxoAmPl8YYcik3dgtzjCbzfbSeMNpXOHw_z5pWGjl7urqvjwTmi5tMkmavuvPih9I80iVJJllzV7WmE15bjRwitqQDhsbiq27yMNaSDS9VkrC6z7iGjoKV5U2Ji/s320/coperta.JPG" border="0" alt=""id="BLOGGER_PHOTO_ID_5413142012860587714" /></a><br />Dictatura gastronomică. 1501 feluri de mâncare, de Constantin Bacalbaşa<br />Dacă plecaţi în căutarea unor elemente de identitate biografică a Bucureştiului interbelic, cel mai savuros dintre ghidurile de iniţiere culinară este Dictatura gastronomică, instaurată de memorialistul şi gazetarul Constantin Bacalbaşa (1856-1935).<br />Vă invităm să reînviem un oraş gastronomic „pe cale de dispariţie". Avem şansa să redescoperim împreună uzanţele, relaţiile din lăuntrul familiei regale, din lumea aristocraţiei româneşti, dar şi viaţa aventuroasă a saloanelor Bucureştiului monden.<br />Vor fi alături de noi: Simona Lazăr (jurnalistul şi gastronomul care a îngrijit, prefaţat şi îmbogăţit cu sute de note şi anecdote Dictatura gastronomică. 1501 feluri de mâncare), Ştefania Ciubotaru (doctor în ştiinţe istorice, autor al unui studiu amplu cu privire la viaţa cotidiană a Casei Regale) şi scriitorul Stelian Tănase (creatorul Bucureştiului „strict secret").<br /><strong>Întâlnirea va avea loc joi, 10 decembrie 2009, la ora 18.00, în cadrul Librăriei Cărtureşti din incinta Muzeului Ţăranului Român, şoseaua Kiseleff, nr. 3, Sector 1, Bucureşti</strong>.<br />Editura Cartex a intrat pe piaţa de carte în anul 2000, într-un spaţiu editorial foarte dens. A început prin a edita literatură română canonică, dar foarte curând interesul publicului a determinat extinderea spre zona traducerilor. Astăzi, cititorii se pot întâlni cu o serie de autori fundamentali şi cu cărţi esenţiale din spaţiul beletristicii româneşti şi universale apărute în Editura Cartex.<br />Titlurile Editurii Cartex sunt organizate în câteva serii de autor (Mircea Eliade, Marin Preda, Liviu Rebreanu, Panait Istrati etc.), subsumate unei colecţii de literatură română clasică şi contemporană, o colecţie de literatură universală, cărţi pentru copii, dicţionare de limbi străine şi o foarte de succes colecţie de cărţi practice.Unknownnoreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-4713518342508776194.post-24131919564233237242009-03-12T00:11:00.000-07:002009-03-12T00:12:51.449-07:00Zile de jertfă şi rugăciune pentru mănăstireCuvântul "jertfă" pare anume făcut pentru a defini destinul Mănăstirii "Schimbarea la faţă" din Eschipolos (raionul Tatarbunar), localitate aflată pe malul lacului Sasâk, din Basarabia de Sud (Ucraina). <br />Cu vreme în urmă, la anul 1905, locul a fost cumpărat de la săteni de un anume Marin Sozon, pentru a-l da "jertfă" (danie) Mănăstirii "Cetatea" din Ismail. De pe întinsul ei, Sozon strângea "pâinea", "bucatele" (adică grâul şi alte roade), pe care le dădea monahilor de la mănăstire, conduşi pe atunci de stareţul Feodosie. <br />Mai târziu i s-a alăturat un alt om cu frică de Dumnezeu, Petru Ochişor. Încet-încet, zidire după zidire, aici s-a ctitorit o mănăstire, care mai înainte a fost de călugări. Cam tot pe atunci s-a descoperit în apropiere un izvor cu apă tămăduitoare, iar lumea a început să vină în pelerinaj aici.<br />După aceea, la vreme de război, ca să nu rămâie zidurile goale, au fost aduse călugăriţe. Măicuţele s-au îngrijit de viaţa aşezământului monahal până la ceasul când sovieticii au închis mănăstirea. Erau timpuri de prigoană pentru biserica ortodoxă...<br />INTRAREA ÎN POST<br />În anii aceia cumpliţi, la Eschipolos - al cărei nume vechi este Adâncata - mănăstirea a fost transformată în sanatoriu. O vreme aici au fost trataţi copiii cu diferite afecţiuni, apoi au fost aduşi alcoolicii, la dezalcoolizare. <br />În 1991, când s-a primit aprobare să se redeschidă mănăstirea, primele măicuţe venite aici au împărţit locul cu narcomanii: "noi cu rugăciunile, ei cu beteşugul lor", ne spunea maica stareţă. <br />Noi le-am găsit pe măicuţe pregătindu-se de post, bucuroase că au terminat lucrul la chiliile cele noi, la casa de oaspeţi şi la biserica mare (folosită pe timpul sanatoriului drept cantină pentru bolnavi). "În post, mâncăm cartoafe, fasole boabe, caşă (fiertură de hrişcă - n.n.), pepeni muraţi, curechi (varză - n.n.), pătlăgele. Dimineaţa se ia zavtra (micul dejun - n.n.), la ora 14:00 se ia obed (prânzul - n.n.), a treia oară - numai cine mai doreşte. Iar trei zile mâncăm numai pâne şi apă", ne desluşeşte maica stareţă care sunt restricţiile postului, la mănăstire. "Nu e cu de-a sila, fiecare cum poate..., mai ales că avem între noi şi maici mai în vârstă, care au 70-80 de ani". La bucătărie se face cu rândul, "fiindcă e lucrul cel mai răspunzător, că unul vrea cu sare, altul cu mai puţină...".<br />Mănăstirea, ne mai spune stareţa, are astăzi acareturile ei, monahiile lucrează la câmp ori se ocupă cu îngrijirea animalelor. De altfel, pe un avizier de lângă biserică enoriaşii sunt informaţi că maicile vând ouă şi lapte, "pentru că e nevoie de bani, ca să întreţinem biserica şi să ne ducem la bun sfârşit lucrul".<br /><br />Salată de cartofi<br />Ingrediente: 500 g cartofi, sare, o ceapă, şase linguri de oţet alb de vin, piper, şase linguri de ulei de măsline, 250 g roşii, câţiva căţei de usturoi.<br />Preparare: Se fierb cartofii în apă sărată, apoi se fac piure. Ceapa se taie felii mai groase. Acestea se fierb împreună cu căţeii de usturoi tăiaţi felii în apă cu oţet, sare şi piper. Marinata rezultată se toarnă peste piure şi se amestecă, împreună cu uleiul. Se ornează cu ceapă, usturoi şi felii de roşii.<br /><br />In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 11 martie 2009Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4713518342508776194.post-76897589769949229072009-03-10T09:00:00.000-07:002009-03-10T09:04:02.982-07:00"Viata inseamna moarte continua..."I se spune "Pustnicul de la malul marii" si este cel mai mare teolog roman in viata. S-a nascut la 15 august 1913. Parintele Arhimandrit Arsenie Papacioc a fost sarbatorit ieri la Manastirea "Sf. Maria" de la Techirghiol. <br /><br /><strong>Jurnalul National: Sfintia Voastra, ca om care v-ati dedicat existenta vietii spirituale, spuneti-ne: este religiozitatea, in chip natural, o componenta a firii umane? </strong><br /><br /><strong>Parintele Arsenie Papacioc:</strong> <em>Dumnezeu este "Calea, Adevarul si Viata". Eu sunt crescut la tara, si aveam oi, si am vazut o oaie dand din picior si apoi culcandu-se. Si am vazut ca face asta inca o oaie, si inca una... Si am intrebat-o pe mama ce fac oile acelea? "Se-nchina, mama, se-nchina!", mi-a raspuns. Si-atuncea, eram marisor, mi-am luat seama si mi-am zis: "Oaia nu stie ca e oaie, ea traieste si e de folos. Si uite ca ea stie ca in toate exista un duh sfant. Dar eu, ca fiinta care stiu ca sunt om?!...". Si m-am pus si eu pe inchinat inainte de culcare. Aceasta este educatia prin exemplul miscarilor vietii. Natura are un duh si nu-l putem ignora. Uite, dumneavoastra nu e suficient ca m-ati cunoscut daca intalnirea noastra nu schimba ceva. De folos ar fi daca v-ati rupe nitel si pentru altul. Drumul asta este cel placut lui Dumnezeu. Daca spun lumii: "Iubiti-va vrajmasii!", simt oamenii frematand de parca le-as fi sagetat inimile. "Pana aici, Parinte! Asta nu putem face!". Dar nu conteaza ce zic oamenii despre tine, ci ce zice Dumnezeu. Si focul ia-dului are calorii mai multe... Si nici lumina n-are, ca e intuneric... </em><br /><br /><strong>Spuneti-ne un cuvant de mangaiere pentru romanii din tara, dar si pentru cei care traiesc in afara granitelor...</strong><br /><br /><em>Atat pot sa le spun: sa stie sa moara si sa invieze in fiecare zi. Am spus lucrul asta pentru ca viata inseamna moarte continua. Si sigur o sa ajunga vorba asta si la Preasfintitul Serafim de la Rosenberg, cu care sunt prieten. Nu se poate fara jertfa. Ca sa luminezi, trebuie sa jertfesti. Masura iubirii lui Dumnezeu este dincolo de inchipuire. Ne iubeste, dar asta nu inseamna ca putem sa speculam iubirea lui. Hristos ne-a dat exemplu prin propria viata. A murit, dar moartea lui n-a fost o tragedie. O tragedie - dar de o mare frumusete - e "Romeo si Julieta". Bernardin de Saint-Pierre a scris o tragedie mai frumoasa decat cea a lui Shakespeare, "Paul si Virginia". Au iubit si au pierit. In invatatura crestina, moartea nu este pierdere. Ai nostri, martirii, sunt eroi macar ca i-au spintecat si le-au taiat capetele. Dar nu au murit, ci, din contra, s-au adaugat la vesnicie. Pentru ca viata pe pamant nu e altceva decat pregatirea pentru cealalta viata. Cum zice Mantuitorul: "Si a trecut de la moarte la viata!". Auziti? Viata e dincolo, si noi asta facem, trecem dinspre moarte spre viata..</em><br /><br />In Jurnalul National din 15 august 2006Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4713518342508776194.post-29607738175633193632009-03-10T08:48:00.000-07:002009-03-10T08:53:07.294-07:00Mitropolia din adancuriAscunsa de ape, Mitropolia Vicinei ar putea iesi candva la iveala. Cous-teau venise cu ideea unui batar-dou. Azi, natura ofera solutia, prin nisiparea Dunarii. <br />Ascunsa de ape, Mitropolia Vicinei ar putea iesi candva la iveala. Cousteau venise cu ideea unui batardou. Azi, natura ofera solutia, prin nisiparea Dunarii. <br />Un ciob fumuit, in apa verzui-aurie. Ma aplec spre el si privirea prinde spinarea stralucinda, de aur, a Dunarii. Ciobul are desen valurit "cu pieptenele". Il privesc lung, incercand sa deslusesc in el povestea omului care bause apa, ori vin, dintr-o cana purtand desenul valurit. <br />"Aici, chiar pe locul acesta, intr-o zi statea Nichita. Aici, chiar aici a scris: «Spune-mi, daca te-as prinde-ntr-o zi/ si ti-as saruta talpa piciorului, / nu-i asa ca ai schiopata putin, dupa aceea, / de teama sa nu-mi strivesti sarutul?»" Ma ridic, involuntar, pe varfuri... Sa nu strivesc saruturi? Sa nu pasesc cu talpa, greu, peste minunata cetate a Vicinei, acoperita in parte de ape, in parte de nisipuri. Evocandu-l asa, la tarmul fluviului, pe Nichita Stanescu, arheologul Marian Neagu (directorul Muzeului Dunarii de Jos din Calarasi si, de vreo trei decenii, explorator neostenit al acestor locuri), ne este ghid. <br /><strong>CETATEA.</strong> O insula in mijlocul Dunarii, lunga de vreo 6 kilometri: Pacuiul lui Soare. Unii vorbesc despre o cetate tracica, altii despre un castru roman... Cu siguranta putem data doar cetatea de la anul 1000. "A zecea minune a lumii. Acum treizeci de ani, cand am venit aici prima data, ca student, m-am considerat printre cei alesi. De trei decenii, locul acesta e caminul meu...", ne mai spune arheologul. Puternica, importanta cetate bizantina a Vicinei a fost construita intre anii 971-976 de trupele imparatului Ioan Tzimiskes. Avea o suprafata de cinci hectare. Ziduri de piatra, masive, nisipate intr-o buna masura, vorbesc despre uluitoarea tehnica a constructorilor bizantini. Surprinzator, vechiul port se afla in mijlocul insulei. Cu sute de ani in urma, s-a produs o incalecare a placilor tectonice, care a ridicat un mal si a coborat altul. Unde a fost cetate, e apa. Unde a fost apa, e un petec de pamant pe care unii il numesc "paradis". <br /><strong>MITROPOLIA. </strong>Descoperirile arheologice se impletesc cu legenda. Uneori nu se mai stie ce este istorie, ce este fabulatie. Alteori o intamplare da credit mai mare legendei decat ani intregi de cercetari. Intr-un an, cand apele Dunarii scazusera mult din pricina secetei, comandantul punctului de frontiera a vazut din elicopter acoperisurile (de aur?) ale mitropoliei Vicinei. "A nimerit un unghi de incidenta intre razele soarelui si apa. Ne-a indicat atunci locul mai multor constructii, pe care noi abia le banuiam". In 1968, Nicolae Scarlat, un arheolog subacvatic amator, a coborat intr-un costum sofisticat pana la inaltimea acoperisurilor mitropoliei, luand probe. Aur de 24 de carate. Curentii foarte puternici si somni uriasi, care locuiesc (dupa legenda) acolo, s-au abatut asupra temerarului scafandru. (Sa fi fost mitica "Samca Samodiva", zana-dragon pusa sa apere comoara cetatii parasite de veacuri?). "L-au scos de acolo cu fracturi multiple care i-au provocat si moartea, dupa vreo doi ani." Cousteau insusi a cerut aprobare pentru a cerceta locurile, in 1972, dar nu a primit acordul lui Ceausescu. <br />La inceputul anilor '90 a reusit totusi sa includa insula in Rezervatia Mondiala a Biosferei Delta Dunarii. Cu doar cateva zile in urma, un grup de arheologi subacvatici italieni si-au aratat si ei interesul pentru a cerceta cetatea din adancuri. Istoricii consemneaza infiintarea unei arhiepiscopii la Vicina, catre finele secolului al XI-lea, care la 1250 depindea de Patriarhia de la Niceea, iar in 1261 de cea de la Constantinopol. In anul 1340 aflam dintr-un document despre "smeritul Mitropolit al Vicinei si prea cinstit Macarie", iar in 1359 "Prea Sfintitul Mitropolit de Vicina, chir Iachint" este numit "arhiereu al intregii Tari Romanesti". <br />Despre viata religioasa a cetatii aflam si din descrierile Anei Comnena (1083-1153, printesa bizantina, fiica imparatului Alexios I Comnenul si autoare a "Alexiadei"), din cele ale geografilor arabi sau din portulanele italiene si grecesti. Relicvare si cruciulite din bronz, arama, plumb, piatra, aur, pandative si inele cu simboluri crestine, un fragment de arhitrava specific pentru mitropoli - toate l-au facut pe profesorul Petre Diaconu, cel care a inceput cercetarile aici acum 51 de ani - sa emita ipoteza existentei legendarei mitropolii. Daca imi ascut bine auzul, pot deslusi dangatul clopotelor, sub ape... <br /><br />In Jurnalul National din 3 februarie 2007Unknownnoreply@blogger.com0