Lumina din turnul alb al Bisericii Bărăţiei

În sărbătorile catolice tradiţionale există o nostalgie a celebrărilor. Gândul acesta însoţeşte dialogul nostru cu părintele Şerban Tarciziu, de la Biserica Bărăţia din Bucureşti. E cea mai veche parohie catolică din oraş, înfiinţată în secolul al XVI-lea, când era destinată străinilor care lucrau la Curtea Domnească sau co­mer­­­cianţilor italieni. În secolul al XVII-lea, în locul acesta era o “bărăţie” (frăţie de călugări, mănăstire) legată cu bărăţiile franciscane de la Târ­go­vişte şi Câmpulung. Mănăstirea a fost asediată, incendiată, frăţietatea s-a destrămat, fiind înlocuită mai târziu cu un cler diecezan permanent, cu preoţi de mir. În secolul al XIX-lea se construieşte biserica de azi, în stil neo­gotic, se introduc vitraliile, se încearcă un “art deco”, după care îşi recapătă culoarea albă, dominantă în anii ’30. Ori­ginalitatea bisericii este că în­tru­neşte o comunitate română, una germană şi una maghiară. Când a venit în Ro­mânia, Papa Ioan Paul al II-lea a trecut prin faţa Bărăţiei, s-a oprit şi a binecuvântat lăcaşul creştin.
Miresme din trecut
Vorbim cu părintele Tarciziu (om tânăr, cu şase ani de studii temeinice de istoria Bibliei la Sorbona) despre hrana sărbătorilor de Paşti. “Când eram copil, ne spune, la mine, la bu­nici, în satul Cleja, sărbătoarea Învierii era evenimentul central al localităţii. Totul se desfăşura în jurul bisericii. Era o participare individuală la ceremonial, care nu presupunea doar portul tradiţional sau adunarea familiei în jurul unui patriarh, dar şi o emulaţie la nivel de creativitate. Pornind de la textul evanghelic, noi, copiii, participam la un fel de mizanscenă, când descopeream mormântul gol sau aflam alte mistere creştine. Azi, din păcate, situaţia s-a degradat, satul a fost invadat de televiziune, de discoteci…”. Aşa se întâmplă şi în străinătate? – întreb. “Acolo nu se în­tâmplă. Acolo s-a întâmplat. Ei şi-au pierdut costumele, tradiţia, nu mai au decât vagi amintiri de acum o sută de ani. Din fericire, situaţia e salvată, pentru că, în cotextul dezvoltării tu­rismului, Occidentul revine la tradiţiile vechi şi încearcă să le revitalizeze”.
Părintele Tarciziu ne spune câteva cu­vinte şi despre Moldova sa, unde tră­ieş­te o importantă comunitate de cean­găi. “Fenomenul”, spune părintele, “a apă­rut din cauza barierei limbii. Îmi amin­tesc că toată populaţia catolică din ju­rul Bacăului – Fărăoani, Cleja etc. – era de ceangăi. După venirea comuniş­ti­lor la putere, ei au fost obligaţi să-şi caute de lucru, folosind limba română. Foar­te interesant e că populaţia din acele sate a respins şcolile maghiare, spu­nând că, cităm, «limba noastră nu e limba maghiară şi avem interesul să ne situăm într-un context social ro­mânesc»“.
Rigorile postului
Revenim la sărbătorile pascale. Ce daruri se aduc în biserică şi cum ne putem purifica înainte de Înviere? “Mult timp”, ne spune părintele Tarciziu, “sărbătorile religioase erau aşe­zate pe momente importante din punct de vedere agricol şi erau ritmate de fazele lunii. Celebrările de astăzi pierd astfel de elemente, pentru că omul mo­dern nu mai e legat de ritmul agrar. Purificarea e doar o viziune restrictivă a ceea ce ar trebui să fie evenimentul pascal, care presupune o renaştere. Învierea lui Iisus nu e similară cu În­vierea lui Lazăr, ci e de o cu totul altă natură. Să pornim, de exemplu, de la faptele apostolilor. Această carte, la prima vedere, pare a fi o mică istorie a primilor ani ai bisericii. În realitate, autorul scrierii, Sfântul Luca, a vrut altceva, să-i educe pe creştini să des­copere dimensiunea de Înviere a lui Iisus în viaţa cotidiană. Să ne gândim la faptul că omul e în mod obişnuit ritmat de instincte. Firesc, el are tendinţa agonisirii. Ce înseamnă dimensiunea Învierii? Când mergi împotriva a ceea ce fiinţa de carne îţi spune”.
Pe masa de Paşti
Este postul catolic mai uşor decât cel ortodox? “Nu. E la fel de exigent. Această angajare în programul de convertire nu poate fi aplicată însă în mod egal. Nu putem cere unui om în vârstă, unui copil sau unei femei gravide să aibă aceeaşi exigenţă. Şi să nu uităm că altădată postul mare «muşca» din iarnă şi oamenii nu aveau atât de mult de muncit. Nu se începeau lucrările de primăvară aşa devreme, iar solici­tarea fizică nu era aceeaşi. Azi, oa­menii au nevoie să se hrănească, pentru că trăiesc alt regim. Exigenţa, noi o afirmăm constant, dar nu cu asprime. Ştim că, în fond, postul e doar un mijloc şi nu un scop, el arată în ce măsură, folosindu-se de el, te poţi înscrie în programul de înnoire”…
Ce se pune pe masa de Paşti la catolici? “Elementele absolute prezente sunt carnea de miel, ouăle roşii, pasca şi cozonacul. O altă prezenţă, legată de Paştile evreiesc, sunt crudităţile. Aici e problema sărbătorii Paştilor: că spre primăvară se caută – şi asta intră în logica reînnoirii – «primiţiile», primele roade vegetale şi animale; chiar înainte de Moise sărbătoarea Paştilor avea această dimensiune. În cartea Exodului, apare acea dispută cu faraonul, ca el să permită evreilor să meargă în pustiu şi să aducă, conform tradiţiei, jertfele primelor roade”.

Tartă cu carne de miel
Se pregăteşte mai întâi un aluat sfărâmicios din 500 g făină, 400 g unt, 15 g sare, două ouă şi 3 linguri de lapte. Se dă la rece pentru 4-6 ore. Pentru umplutură se folosesc 500 g carne de miel (curăţată de vinişoare şi dată prin maşina de tocat), 125 g carne de vită macră (de asemenea, tocată) şi 75 g slănină (tăiată foarte mărunt). Se topeşte întâi slănina, apoi se căleşte în ea restul de carne, se lasă să scadă sucul pe care îl lasă şi apoi se dă la rece. După ce carnea s-a răcit, se leagă cu 5 ouă. Se mai pun în ea următoarele ingrediente: o legătură mică de pătrunjel verde (tocat), două cepe (tăiate mărunt), un căţel de usturoi (zdrobit), două linguri de muştar, o linguriţă de miere, piper, o linguriţă de cimbru proaspăt tocat. Se ung cu unt şi apoi cu făină sau pesmet tăvile pentru tartă. Din aluat se întind foile care se aşază în tăvi, ridicate pe pereţii acestora (se păstrează puţin aluat pentru a se pregăti din el diferite forme decorative – flori, frun­ze, păsări etc. Se dau tăvile la cuptor 7-8 minute, după care se aşază în ele umplutura, care se nivelează bine şi se decorează cu formele de aluat pregă­tite. Se unge pe deasupra cu un ou bă­tut şi se dau din nou tăvile la cuptor. Se lasă până când umplutura de carne este gata, iar decorul de aluat s-a rumenit.

Ciorbă de miel cu tarhon
Se curăţă carnea de miel şi se porţionează. Se pune la fiert în apă rece, spumându-se de câte ori este nevoie. Se strecoară apoi zeama şi se fierb în ea legumele (cartofi, morcovi, ţelină, ceapă – în care s-au înfipt două cuişoare –, păstârnac, roşii), împreună cu ramuri de tarhon, sare şi piper. Când sunt fierte şi legumele se adaugă din nou carnea, se mai dă un clocot împreună şi se acreşte cu puţin oţet, după gust.

“Mult timp sărbătorile religioase erau aşe­zate pe momente importante din punct de vedere agricol şi erau ritmate de fazele lunii. Celebrările de astăzi pierd astfel de ­elemente, pentru că omul mo­dern nu mai e legat de ritmul agrar”
părintele Şerban Tarciziu

In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 19 martie 2008