Muntele lui Zeus

Dacă eşti în căutarea chintesenţei acelei lumi unice, care este Grecia, atunci Paştile pe înălţimile Muntelui Olimp pot fi o trăire incomparabilă.
Este una dintre ţările în care ortodoxia îşi are înfipte rădăcinile profund, precum măslinii în stîncă ori în solul arid, roşiatic. Dar este, în acelaşi timp, tărîmul unde vechii zei îţi pot ieşi oricînd înainte, din umbra unui nor ori din unda apei. Olimpul – cu cele trei vîrfuri ale sale: Mytikos (cel mai înalt), Skolio şi Stefani (cunoscut drept “Tronul lui Zeus”) – a avut dintotdeauna o încărcătură spirituală de care şi-au dat seama şi vechii greci atunci cînd au imaginat cetatea zeilor lor acolo. În primele secole ale creştinătăţii, aura muntelui i-a atras pe schimnici, care s-au nevoit în pădurile şi peşterile lui. Urmele lor sînt pretutindeni, azi. În veacul al XV-lea, cînd umbla pe pămînt Sfîntul Dionisos Olimpianul, legendele despre sihaştrii din vechime treceau dintr-o parte în alta a muntelui, o dată cu călătorii de pe potecile înguste. Astăzi, alţi pelerini, veniţi din patru zări, urcă spre Mănăstirea Sfîntului Dionisos, cu speranţa mîntuirii.
SÎMBĂTĂ LA AMIAZĂ. Mănăstirea Dionisos Olimpianul, situată pe munte, mai sus de orăşelul Litochoro din Pieria, pare pustie. Curată, luminoasă. Păşind dincolo de poartă, ai impresia că intri sub o cupolă. Biserica, pregătită de sărbătoare, cu frunze de laur acoperindu-i dalele, te primeşte tăcută, să te închini la icoane, să săruţi mîna mumificată a protectorului ei. Duhul sfîntului te în­so­ţeşte pretutindeni. Doar el. Abia la plecare colţul perdelei de la o fe­reastră a chiliilor se ridică şi un ochi scrutător te ţintuieşte pe tine, tulburătorul de linişti. O clipă numai…
NOAPTEA ÎNVIERII. Cu un ceas înainte de miezul nopţii, în ciuda cerurilor care se revarsă neostoite – puhoaie de apă! –, curtea mănăstirii de pe Olimp se umple. Alături de călugări vin localnici, greci din tot întinsul Pieriei, dar şi credincioşi din alte părţi ale lumii ortodoxe. Inclusiv români care îşi petrec zilele Paştilor în micile orăşele de pe ţărmul Egeei – Platamonas, Panteleimonas, Skotinas (locul unde s-a născut Alexis Zorba cel adevărat), Leptokaria – ori mai sus, la Litochoro, pe munte. Sub umbrele (căci biserica e neîncăpătoare) se ascultă slujba… Cuvintele Domnului sînt o muzică plăcută, ţin umezeala şi frigul departe. La 12 fix, în noapte se cîntă “Khristos anesti elk nekron!” (Hristos a înviat din morţi). Se “ia” lumină. “Khristos Anesti!” “Alithos Anesti!”. Adevărat a Înviat! Creştinii se sărută şi, ca peste tot în Grecia, izbucneşte bucuria. Oamenii rîd, vorbesc, mai cu sfială în incinta mănăstirii, mai puternic dincolo de ziduri, unde, spre cerurile ce nu-şi mai contenesc plînsul, zbucnesc focurile de artificii. Strălucirea lor se întrece cu cea a fulgerelor… Poate, cine ştie, vreun sfînt aprinde şi el artificii…
Dacă nu ar ploua tot timpul, credincioşii ar porni în pelerinaj, 15 kilometri mai departe, în inima muntelui, spre zidurile ruinate ale mănăstirii din veacul al XV-lea şi spre peştera ce l-a găzduit pe sfînt. Asta se va întîmpla însă abia duminică la prînz, după slujba celei de A Doua Învieri. Pînă atunci, creştinii vor mînca – acasă sau unde se află în ospeţie – singurele bucate permise în noaptea Învierii: supa “magyritsa” (pregătită din măruntaie de miel şi verdeţuri; călugării vor mînca o variantă a acestei supe (pregătită cu peşte), ou roşu (ciocnit, după datină) şi “boureki” (o pîine dulce, asemănătoare cozonacului nostru, dar neumplută, prezentată adeseori sub forma unui colac avînd în mijloc un ou roşu). Abia a doua zi se vor pregăti mielul la frigare şi “kokoretzi” – măruntaie de miel tocate, înfăşurate în maţe şi pregătite la frigare.
SFÎNTUL DIONISOS OLIMPIANUL. S-a născut într-o mică localitate numită Platina. A intrat în comunitatea monastică la Megalo Meteoron (Marea Meteoră), de unde a primit binecuvîntarea de a pleca la Muntele Athos şi apoi la Ierusalim. A fost apoi ales egumen al Mănăstirii Philoteos, de pe Muntele Sfînt, care în acea vreme era controlat de călugării bulgari. Intrînd în conflict cu aceştia, se duce mai la sud, în apropierea Muntelui Olimp, unde fondează mai multe biserici şi mănăstiri. Pleacă un timp în Pelion şi înfiinţează aşezămîntul monastic de la Zagora, după care se reîntoarce pe Olimp. Pe Muntele Zeilor, de numele lui sînt legate Mănăstirea Sfînta Treime, precum şi două biserici înălţate pe piscuri şi închinate Sfîntului Prooroc Ilie şi Schimbării la Faţă.

In Jurnalul National din 29 aprilie 2008